Axigen 7.4.1 cu “trage-și-lasă-să-cadă” :)
“Bună! Numele meu este Dana și sunt dependentă de o comunicare eficientă pe e-mail. Primesc în medie 100 de mail-uri pe zi. Folosesc un client de e-mail standard pe PC-ul meu, și mi se pare ceva normal să beneficiez de acces rapid la mesaje și contacte, de o interfață grafică plăcută și intuitivă, de posibilități multiple de formatare a textului și de gestionare a atașamentelor, și multe altele. Nu pot să stau prea mult timp departe de calculator pentru că mi se face dor de el. Accesarea e-mail-urilor online pur și simplu nu este la fel.”
Și tu?
Ei uite că Axigen s-a gândit la disconfortul întâmpinat de mulți dintre noi și îți aduce și online comoditățile cu care te-a obișnuit deja clientul tău de e-mail. Tehnologia Ajax Webmail de la Axigen nu este o noutate – ea există încă de la versiunea 7.2 – însă este supusă unei continue dezvoltări și aduce îmbunătățiri la fiecare nouă versiune.
Odată cu 7.4.1, experiența de tip desktop devine și mai evidentă prin funcționalitatea “drag-and-drop” a fișierelor, ce face ușoară includerea imaginilor, animațiilor, elementelor audio, text și multor altora, în mesajele tale. Avem și dovada video!
Această funcționalitate este valabilă momentan doar pentru Mozilla Firefox 3.6, însă cu timpul o vom extinde și pentru alte browsere.
Pentru a vedea ce mai aduce nou versiunea 7.4.1 a serverului de mail Axigen, clic aici.
Salut! Mă numesc Axigen 7.4 și tocmai ce m-am născut
A fost o sarcină lungă și pe alocuri dificilă, așa că, pentru început, vreau să le mulțumesc părinților (echipele de dezvoltare și testare) și nașilor (echipa de Marketing) că au dus la bun sfârșit crearea mea.
Nu prea îmi place să mă laud, așa că va trebui să petreci puțin timp cu mine (măcar 30 de zile) să te convingi că am meritat efortul. Tot ce pot să zic este că sunt cea mai tare versiune Axigen de până acum, am prieteni de încredere (9 ani de dezvoltare de tehnologie), sunt mereu vigilent (nu mă păcălești ușor, oricâte tehnici cyber-criminale ai încerca) și că, deși am o personalitate puternică, știu să mă adaptez astfel încât să poți lucra ușor cu mine. Dar cel mai bine ar fi să descoperi tu toate astea
.
Și pentru că un lucru bun nu vine niciodată singur – sunt și în zodia gemeni ce-i drept – aduc multe alte noutăți, cum ar fi numele meu de familie (schimbat din Axigen Mail Server, în Axigen Messaging Platform), hainele în care mă afișez (Businesses Messaging, Service Provider Messaging, Free Mail Server) împreună cu accesoriile lor (un număr impresionant de utilizatori gratuiți incluși în noile modele de licențiere), precum și o atitudine pe măsură (exprimată de noul site), toate menite să să-ți facă viața mai ușoară și afacerea mai profitabilă.
Hai să ne cunoaștem mai bine și să creștem împreună!
Cu bine,
7.4
Un nou webinar Axigen despre cea mai “hot” tendință a momentului: Virtualizare
Acum un an, un studiu Forrester atesta că virtualizarea se bucură de un larg interes: 54% dintre companiile din SUA și Europa au utilizat deja soluții de virtualizare, iar majoritatea celor chestionați au confirmat că vor apela la această în decurs de 12 luni.
Un an mai târziu, virtualizarea este în continuare una din tendințele actuale în IT. Putem spune chiar că a devenit un subiect de prioritate maximă pentru cele mai multe companii. De ce? Pentru început, asigură o mai bună utilizare a resurselor și reduce în mod semnificativ cheltuielile IT. Participă la webinarul nostru online și află răspunsul complet
.
Webinarul va avea loc pe 25 și 27 mai 2010 și este gratuit. Se va ține în limba engleză și se adresează, în principal, managerilor, administratorilor de sistem sau altor reprezentanți IT.
Te-am făcut curios? Află mai multe și înregistrează-te făcând clic aici sau pe banner.
Sincronizare cu telefoanele BlackBerry prin AstraSync
Din ce în ce mai mulţi utilizatori aleg un smartphone în locul telefoanelor cu funcţii clasice, iar una dintre principalele cauze este accesul la email de pe telefonul mobil. Deloc surprinzător, având în vedere că în 2008, un studiu realizat de ChangeWave afirma că aplicaţia preferată a 56% dintre utilizatorii de BlackBerry este chiar email-ul. Această preferinţă nu a scăzut, ba din contră, după cum atestă un articol recent din Email Insider, care ne ne informează că 43% dintre utilizatorii de Blackberry au folosit email-ul pe mobil mult mai des în ultimele şase luni.
În acest context favorabil, echipa Axigen este fericită să anunţe extinderea avantajelor tehnologice pentru utilizatorii de telefoane BlackBerry, prin adăugarea de suport pentru aplicaţia AstraSync ce permite sincronizarea duală a e-mail-urilor, calendarului şi contactelor pe baza protocolului Exchange ActiveSync®.
Completând funcţionalităţile de Push E-mail şi Sincronizare PIM deja existente în Axigen, integrarea cu AstraSync dă posibilitatea celor care lucrează şi comunică de la distanţă să îşi sporească eficienţa prin accesul instantaneu la mesajele e-mail sau alte informaţii importante de pe telefonul lor BlackBerry, printr-o interfaţă intuitivă, cu un design foarte prietenos şi opţiuni multiple de personalizare.
Pentru mai multe informaţii, citiţi aici.
Axigen oferă utilizatori ActiveSync® gratuiţi
Da, da, ai citit bine. Pentru că unul dintre obiectivele Axigen este să eficientizeze activitatea companiilor prin colaborare avansată, mobilitate sporită și costuri reduse, echipa de marketing a muncit din greu și a născocit o nouă campanie promoțională
.
Ceea ce face această promoție să fie una de succes este numărul impresionant de utilizatori ActiveSync® oferiți, gratuit, odată cu achiziționarea unui produs Axigen (fie el o licență nouă, un add-on sau un upgrade) până pe 31 Martie 2010.
Adică ia-ți liniștit biroul la purtare, căci pe lângă toate minunățiile cu care Axigen te-a obișnuit, acum ai și extra-mobilitate, inclusă în preț. Îți poți accesa email-ul sau orice alte date personale sau legate de job de pe o gamă largă de terminale mobile (Nokia, Apple iPhone, Sony Ericsson, telefoane compatibile cu Windows Mobile). Pe scurt, e-mail pe mobil, oriunde, oricând.
Despre importanța mobilității pentru o companie nu vă mai vorbesc, în speranța că ați citit postul anterior. Singurul lucru pe care vreau să-l menționez este că Gecad Technologies (și implicit Axigen) este printre puținii producători de soluții de mesagerie electronică care integrează nativ protocolul Microsoft Exchange ActiveSync®.
În concluzie, aruncă o privire pe site-ul Axigen și profită de noile oferte
.
Chiar vrem să îți fim de folos
În luna decembrie a anului ce tocmai a trecut, Echipa Axigen a trimis clienților săi un formular de feedback foarte haios. Totul a pornit de la dorința de a le afla gândurile sincere cu privire la companie, produse, servicii și echipă.
Cu sloganul “Please tell us how we can better serve you”, Axigen a mers pe o abordare relaxată, întrebându-și pur și simplu clienții ce le place cel mai mult, care sunt zonele care ar trebui îmbunătățite și care sunt lucrurile care se doresc a fi adăugate pe viitor. Pe scurt: “What’s cool?”, “What’s wrong?”, “What’s missing?”
Răspunsurile nu au întârziat să apară, și iată că s-au strâns 150 de păreri binevenite. Ne bucurăm (și ne mândrim
) că nota generală este foarte optimistă. Menționăm că sunt în curs de analiză și că le vom include în “To Do List”-ul nostru pentru anul 2010.
Axigen Identity Confirmation
Dat fiind că printre funcționalitățile noi aduse de versiunea 7.3.0 pe care am lansat-o la sfârșitul anului trecut s-a numărat și Identity Confirmation, implementarea unui sistem anti-spam bazat pe metoda Challenge/Response, am sondat puțin piața și am observat că acest tip de tehnologie anti-spam se vinde în general ca serviciu (hosted) de sine stătător sau ca add-on. Deci, în toate cazurile, contra cost.
Din câte ne-am dat seama, am fi cam singurii care oferă așa ceva încorporat în produs , ceea ce vine nu numai cu avantajul că este gratuit, ci și cu altele, cum că este corelat la Address Book și nu implică niciun efort de import-export contacte, dar și că este complementar altor instrumente anti-spam, completând arsenalul peste medie conținut de Axigen.
Pentru a înțelege exact cum funcționează tehnologia Identity Confirmation (și de ce ai așa mare nevoie de ea
), poți viziona următorul filmuleț demonstrativ (clic mai jos):
De asemenea, poți afla avantajele reale oferite de Axigen prin încorporarea acestei tehnologii citind articolul dedicat de pe site-ul Axigen. Enjoy!
AXIGEN lansează versiunea 7.3 cu sistem de confirmare a identității
Echipa AXIGEN este bucuroasă să anunțe lansarea versiunii comerciale cu numărul 7.3. La doar două luni după lansarea interfeței Ajax Webmail, care oferă aspectul și funcționalitatea unei aplicații desktop, AXIGEN 7.3 aduce utilizatorilor soluției un plus de flexibilitate și un nivel mai înalt de securitate. Pe lângă o gamă largă de îmbunătățiri, versiunea 7.3 introduce noi funcționalități, cum ar fi noul sistem de confirmare a identității.
- AXIGEN Identity Confirmation© reprezintă implementarea metodei anti-spam de tip “Challenge/Response” (“Răspuns la cerere”). Noul sistem mută povara filtrării email-urilor de pe umerii destinatarului pe cei ai expeditorului, interceptând mesajele primite și cerând expeditorilor necunoscuți să își confirme identitatea. În același timp, permite tuturor mesajelor legitime să ajungă la destinatar, stocandu-le într-un director dedicat de “Unconfirmed Messages” (“Mesaje Neconfirmate”), care poate fi accesat oricând de către utilizator.
- Versiunea AXIGEN 7.3 permite utilizatorilor să importe/exporte contacte în Webmail din/către alți clienți și sisteme cum ar fi Outlook, Thunderbird sau Yahoo! Mail. Administratorilor de sistem, 7.3 le oferă posibilitatea de a configura politici detaliate de expirare a parolei sau de a defini mesaje personalizate de bun-venit la crearea unui nou cont de utilizator.
Cu pași mici către perfecțiune, prin eforturile de inovare și adaptarea la cerințele ridicate ale furnizorilor de servicii, AXIGEN este un adevărat deschizător de drumuri, conform grupului Radicati. Pentru mai multe informații despre ce aduce nou AXIGEN 7.3, clic aici.
Pentru a descărca și testa noua versiune a AXIGEN, accesați pagina de “Downloads” a site-ului oficial AXIGEN. Enjoy!
Participă şi tu la noul webinar AXIGEN despre “Hosted Email Hosting”!
AXIGEN organizează săptămâna aceasta (13 şi 15 octombrie) o nouă prezentare online, având ca temă hosted email hosting sau, mai exact, avantajele şi dezavantajele externalizării de către furnizorii de servicii a funcţiei lor de mesagerie electronică.
Te invităm să participi la acest webinar pentru a afla care sunt argumentele pro şi contra acestei decizii de business, incluzând aici beneficiile pe care furnizorii de servicii le pot avea în urma hotărârii lor de a-şi construi ofertele de email pentru clienţi pe baza unor servicii de mesagerie găzduite – şi oferite prin modelul SaaS (Software as a Service) – de către o terţă parte.
Webinarul se adresează, în principal, managerilor, administratorilor de sistem sau altor reprezentanţi TI din cadrul furnizorilor de servicii. Pentru a afla mai multe informaţii despre acest seminar AXIGEN şi pentru a te înregistra, clic aici sau pe banner-ul de mai jos. Te aşteptăm!
E live: AXIGEN 7.2, cu o spectaculoasa interfata WebMail bazata pe tehnologia Ajax
Echipa AXIGEN a muncit din greu (si drag
) si a lansat versiunea comerciala cu numarul 7.2. Asa cum va promiteam cu ceva vreme in urma, noua versiune aduce o interfata WebMail spectaculoasa, bazata pe tehnologia Ajax, care este menita sa ofere utilizatorilor de email aspectul si functionalitatea unei aplicatii desktop.
- Fiind proiectat pentru principalul segment-tinta al AXIGEN, furnizorii de servicii, noul WebMail ii va ajuta pe acestia sa aduca pe piata noi servicii pentru utilizatorii finali. AXIGEN Mail Server 7.2 este orientat catre generarea de noi venituri pentru furnizorii de servicii, venind cu capabilitati avansate de publicitate catre utilizatorul final si de integrare cu aplicatii terte precum portaluri si instrumente specifice comunitatilor online. In acest mod, furnizorii de servicii isi pot fideliza utilizatorii pe o perioada mai lunga de timp.
- Serviciul de WebMail integrat in versiunea AXIGEN 7.2 are un aspect general foarte prietenos si optimizat ca mod de utilizare. Astfel, mesajele email pot fi prelucrate prin navigarea cu ajutorul tastaturii sau prin folosirea de shortcut-uri, inclusiv prin drag-and-drop. Totodata, utilizatorul poate vizualiza in timp real lista de emailuri, directoarele accesate cel mai frecvent si isi poate crea singur shortcut-uri sau alte reguli care sa ii permita economisirea timpului la prelucrarea mesajelor electronice, exact ca în aplicatiile desktop cu care s-a obisnuit pana acum, cum ar fi Outlook sau Thunderbird.
Pentru a descarca si testa noua versiune 7.2 a AXIGEN, va invitam sa accesati pagina de “Downloads” a site-ului oficial Axigen. Pentru a vedea noutatile aduse the interfata WebMail pe Ajax, urmariti filmuletul de prezentare (clic mai jos). Asteptam parerea voastra!





