Celebrul “work-life balance” se intoarce si se razbuna
Exista o mare valva in jurul conceptului de balanta intre viata profesionala si viata personala, sau cum o sintetizeaza englezii, work-life balance, si pe buna dreptate, deoarece cu cat este mai inclinata inspre viata personala se apreciaza ca acel om are o calitate superioara a vietii.
Exista si o parere generala ca este cool sa lucrezi in companii care iti ofera sala de sport, sala de relaxare, billiard, piscina, etc.
Eu sint de parere ca intre aceste 2 notiuni exista un mare dezacord: o viata personal reala este aceea in care interactionezi si cu alti oameni decat cu colegii, in care nu iti petreci viata in cadrul aceleiasi cladiri in care ai preocupari generate de curiozitatile si talentele personale, nu sugerate cu delicatete de HR-ul firmei in care lucrezi.
Sint de accord ca acea sala de sport, sala de billiard, sacul de box, pista de alergari sau mai stiu eu ce facilitate te scutesc de foarte mult timp pierdut in trafic si fac posibile cateva ore de sport intr-o companie placuta. Dar chiar si asa sint convinsa ca nu te poti muta in curtea biroului, ca iti doresti sa ajungi acasa la prieten(a)/nevasta(sot) si ca exista Sali de sport si in preajma casei.
Am convingerea ca acele firme care ofera facilitati pentru angajati au un renume foarte bun, au oameni care vin cu placere la birou si folosesc acele facilitati, dar care in curs de 1-2 ani nu vor mai cunoaste altceva decat ceea ce le este pus la dispozitie de firma. Oamenii devin dependenti de firma atat ca preocupari cat si ca relatii, traiesc intr-o atmosfera inghesuita, in genul filmului Allie McBill: nu te mai poti certa cu un prieten ca il regasesti a doua zi in sedinta, nu te mai poti plange de un sef, sau de o problema de lucru ca o regasesti pe ordinea de zi a HR-ului. Am convingerea ca aceste firme nu ofera o balanta corecta work-life, ci doar un simulacru.
Aceasta abordare suprasolicita omul pentru o perioada scurta de timp si il extenueaza creativ. Probabil ca face dificila si plecarea acestuia din firma respective deoarece inseamna schimbarea completa a stilului de viata se e cu atat mai stresanta.
Daca pleci dintr-o astfel de firma trebuie sa-ti gasesti nu numai un loc de munca ci si o sala de sport si eventual un set nou-nout de prieteni.
In aceasta perspectiva mi se pare mai corect sa discuti un salariu si un nivel de independenta decat un abonament la sala de biliard de la parterul cladirii cu birouri.
Parerea mea 
Comments
2 Responses to “Celebrul “work-life balance” se intoarce si se razbuna”
Leave a Reply
Omul de stiinta Frederick Herzberg a avut o teorie lagata de factorii motivationali la locul de munca:
http://www.businessballs.com/herzberg.htm
Eu personal am un job in care timp de 2 saptamani muncesc zi lumina iar apoi sunt destul de liber, pot chiar sa-mi rezolv probleme personale in timpul serviciului (am auzit ca si la Google se practica ceva de genul asta).
Pe de alta parte cred ca daca petreci mai mult de 50 de ore pe saptamana la munca (chiar daca nu muncesti) intr-adevar nu prea ai o viata sociala prea implinita. In tarile vechi ale UE numarul de ore suplimentare este strict limitat iar amenzile sunt imense pentru angajator daca se depaseste timpul de lucru.
Noi practicam o versiune in miniatura a ceea ce descrii aici, si anume programul de lucru flexibil, cu venire intre 9 si 11 si plecare dupa 8 ore de m-ca + una de pauza. Cu putin efort, se rezolva ceva probleme si in primele ore ale diminetii sau seara.
Probabil cuvantul cheie este flexibilitate, iar asta se poate pune in realitate fara frustrari doar daca ambele parti, firma si angajatul, se comporta cu onestitate.